Ori televiziunile nu mai au subiecte de stiri… ori noua ni se pare prea banal copacul din mijlocul camerei

No comment:

http://www.digi24.ro/stire/INVENTIVI-Si-au-montat-patul-intr-un-pom-in-mijlocul-dormitorului_52052

Ziua 20 – Drumul spre casa – Germania si Austria


Ziua 20 – Drumul spre casă – Germania și Austria – 29 septembrie

Și astăzi ne-am trezit destul de devreme și am fost foarte eficienți. Am ajuns destul de repede în Germania, deoarece noaptea am petrecut-o nu departe de graniță. După mici incidente, ne bucurăm și de peisajul pe care această țară îl oferă. Reușim să îl convingem pe Grigore să de ducă la Munchen fără a intra prin Evleția, dar asta a presupus c să nu mergem pe autostradă o bună părticică din Germania. Dar a fost frumos, pentru că am trecut prin numeroase sătuce nemțești, care în acest moment începeau decorul pentru Oktober Fest. A fost foarte drăguț, iar mie mi-a dat un sentiment ca acasă. Am trecut pe lângă Munchen, ocazie cu care mi-am amintit de schimbul intercultural la care am luat parte când eram în liceu, și care s-a desfășurat în Bayern.

Nu după mult timp ajungem în Austria, unde se simte că este o altă țară, autostrada putem să zicem că este cea mai îngrijită dintre câte am văzut în toate țările. Ne bucurăm mult că ne îndreptăm spre Viena, nu atât pentru oraș, cât pentru fapatul că o vom vizita pe Andreea. Atât eu, cât și Adi am mai văzut Viena, așa că va fi o plăcere deosebită să o revedem cu Andreea.

Seara am ajuns în Viena, destul de târziu. Am lăsat rulota în camping și am mers la Andreea și Alexandra acasă. Ne-am bucurat mult să le vedem și să stăm cu ele la povești până târziu. Au fost niște gazde extraordinare, ne-au așteptat cu friptură de porc și cartofi piure. A fost una dintre cele mai delicioase mâncăruri din luna noastră de miere. Pe ceastă cale dorim să le mai mulțumim o dată fetelor pentru tot ce au făcut pentru noi.

Târziu ne-am pus la somn, căci deja s-a cam simțit zilele de condus a lui Adi.

Ziua 19 – Drumul spre casa – Franta

Mare parte din ziua azi s-a desfășuarat pe autostradă, fără mari evenimente. Am reușit să ne trezim devreme, astfel încât la ora 7 eram deja pe autostradă. Știam că avem o zi lungă, de condus pe autostradă undeva pe la 1200 km, până la Stuttgard unde ne-am propus să ajungem. Distanța era totuși prea mare pentru viteza pe care o prindem așa că ne-am pregătit de o noapte undeva în apropierea orașului.

Vremea a fost călduroasă, așa că ne-am oprit la prânz și am mâncat orez cu ciuperci. Apoi ne-am continuat pimbarea pe autostradă. La finalul zilei, când am calculat cât parcusesem, am realizat că am făcut 1006 km, deci nu ne-ar mai fi rămas mult până la destinație, în schimb nu are rost să ne obosim, așa că tragem pe dreapta și dormim.

Ziua 18 – Drumul spre casa Spania

Ziua 18 – Drumul spre casă Spania – 27 septembrie

    Este dimineață și ne trezim devreme. Vasile vine și el în camping pentru a ne aduce pisica, pe care noi o vom adopta, deoaree Giulia și Vasile se pregătesc de un copil, așa că pisica trebuie să își găsească altă casă. Din nefericire, pisica nu este foarte prietenoasă, dar suntem optimiști și sperăm să ajungem să ne înțelegem.
Am pornit de dimineata din camping, cu pisica pe bancheta din spate. A fost destul de agitata inca de la inceput. Dupa o perioada a inceput sa zgaraie plasa de la cutie. Dupa ce a facut o data pisu pe bancheta, am hotarat sa ne oprim ca sa o ducem la tavita si sa ii dam apa si macare. I-am pus hamul si am luat-o in brate in incercarea de a o linisti.

    Din pacate a devenit mult prea agitata dupa ce am iesit din masina. A inceput sa ma zgaraie. Am incercat sa o calmez punand-o pe jos, pentru ca deja nu mai puteam sa o tin in brate fiindca m-a zgariat rau. A fost o greseala ca am lasat-o pe jos, fiindcă a devenit si mai violenta si m-a muscat. Acesta a fost momentul in care mi-a scapat din mana, dar o tineam de ham. Problema a fost ca s-a zbatut atat de tare, pana a iesit din ham. S-a ascuns sub rulota. Ne-am chinut sa o imblanzim, dar a devenit si mai agitata si s-a ascuns sub un tir.

    Apoi a urmat episodul 2, cand noi impreuna cu cei 2 soferi de tir, am incercat sa linistim pisica, mai bine de 2 ore. Intre timp pisica s-a bagat la motor. Soferii au fost deosebit de amabili si au facut tot posibilul sa o scoatem de acolo. Pisica a fost atat de violenta ca ne-a batut pe tot pe rand cu labele. In încercarile nostre de a ajunge la pisica din motor, Adi si-a sacrificat hainele de pe el.

    Din pacate toate eforturile noastre nu au dus nicaieri, deoarece, am reusit sa o scoatem de sub motor, dar cum eu deja eram plina de sange nu am mai pus mana pe ea, iar baietii care se chinuiau de zor sa o prinda prin diverse metode (mancare, patura, bomboane, lesa, cusca) nu au reusit, iar pisica a fugit in padurea de langa benzinarile. Din pacate, nu am reusit sa ii mai dam de urma. Ne-am mai plimbat pe acolo 30-40 de minute, dar nu am mai gasit-o. I-am lasat mancare chiar in spatele benzinariei, la intrarea in padure. Totul s-a finalizat cu lacrimi…

    Ne pare nespus de rau ca am scapat pisica afara, dar am subestimat forta ei. Nu ne pare rau ca am luat-o cu noi, si nici nu suntem suparati ca ne-a zgariat si muscat, ci doar ca nu am avut noi capacitatea de a prevedea ce se poate intampla. Nu ne facem griji prea mari pentru pisica, pentru ca este totusi in apropierea benzinariei, iar pe de alta parte este totusi un animal care are instincte suficiente pentru a trai bine si in libertate. Poate ca prea devzoltate are instictele de conservare, asa pisica violenta noi nu am mai vazut inca. Speram Giulia,sa nu te superi prea tare pe noi, nu a fost un gest intentionat, a fost o intamplare destul de traumatizanta si pentru noi si vrem sa stii ca am facut tot ce se putea sa o recuperam pana in ultimul moment.

     Poate asa a fost sa fie…natura sa isi urmeze cursul…

Ziua 17 – Madrid

Ne-am trezit mult prea târziu pentru a mai prinde trenul de dimineață, așa că am plecat spre Madrid cu trenul de la 11:30.Am mers până la gară cu mașina, căci era destul de departe de meers pe jos, și am fi riscat să nu prindem nici următorul tren. Aici este o parcare destul de mare, care este defapt o fostă gară, adică mașinile chiar erau parcare printre șine de tren, iar unele erau chiar parcate pe o platformă de beton, lângă o macara.

Inițial am râs când am văzut unde s-au cocoțat unii, dar mai apoi am ajuns exact lângă ei. Ce ne-a plăcut mult din plimbarea cu trenul, a fost că ne-a lăsat chiar în centrul Madridului, la km 0, deoarece așa era gândită ruta trenului că intra pe linia de metrou. Până acuma nu am văzut în alt oraș așa un sistem. Stând în tren ne-am amintit și de atentatul din Madrid… dar am schimbat repede subiectul. La amiază am ajung în centrul Madridului, la Sol.

Aici am văzut una dintre statuile reprezentative pentru Madrid, mult cunoscuta statuie cu ursulețul care mănâncă din copac. Apoi am decis să mergem cât mai mult pe jos, pentru a putea vedea cât mai mult din străzile Madridului. Am mers la Palatul Regal, unde am vizitat și muzeul. Palatul în sine încă mai este folosit de mai marii politicieni când vizitează Madridul. Sunt camere foarte bogat decorate, care impresionează prin grandoare. După ce vizităm diversele camere, străbatem o imensă curte, până la sala cu armuri și armament. Aici este un adevărat muzeu, care conține cai și statui la dimensiuni reale, și înfățisează scene de luptă. Sunt chiar multe arme expuse, atât de multe încât maă plictisesc repede și ies afară. Adi se bucură de ceea ve vede și ascultă cât mai multe informații despre vestitele arme. Un lucru de care ne-a părut rău a fost că nu am putut să facem poze înăuntru, și nici nu am înțeles exact de ce.

De aici am vizitat și catedrala, iar apoi am plecat în Placa Mayor, una dintre piețele cele mai elegante din Madrid. Pe drum ne-am pierdut privirile la clădirile de pe străzi, care au o arhitectură beosebită și sunt într-o condiție foarte bună. Totodată ne-am amețit privirea în zecile de magazine de suveniruri. Este obositor, începem să resimțim zilele de plimbat pe jos ore în șir, urmate de zile de condus. Suntem obosiți, așa că mergem în Parcul Central, un parc foarte mare, care măsoară câteva hectare. Este foare frumos gândit, are multe locuri foare frumos amenajate, lacuri, străzi pe care să vând dulciuri și se cântă.După un mic popas pe unul dintre spațiile verzi, ne continuăm plimbarea. Este un parc plin de viață. Ne oprim la unul dintre lacuri, unde lume se dădea cu barca. Între timp vedem o femeie cu un copil mic, care hrănesc rățuștele. Ce ne atrage nouă atenția sunt peștii mari din apă, care efectiv se băteau cu rațele pentru bucățelele de pâine. Așa că scoate și noi un sandwich, îl facem bucăți și îl aruncăm peștilor. A fost o adevărată plăcere să vezi cu rațele și peștii duc un război pentru cucerirea mâncării. Ba chiar mai mult, în timp ce aruncam băcățele de pâine, una din bucățile aflate în aer a fost prinsă de o vrăbiuță în zbor. A fost un moment frumos, și ne-am simțit foarte bine alături de aceste animăluțe. Ne-am mai plimbat apoi o perioadă pe jos prin Madrid, după care am luat trenul înapoi.
Seara am petrecut-o cu Giulia, Vasile și Ionuț. Giulia este bucătărească, așa că ne-a invitat la o cină tradițională spaniolă la ea acasă. Ne-am bucurat foarte mult de invitația lor, și am petrecut o seară foarte frumoasă împreună și cărora le mai mulțumim încă o dată pentru dragul cu care ne-au primit.

A fost unul dintre primele momente în care am mâncat fructe de mare și pot să afirm că mi-au plăcut. Plecăm însă spre camping, pentru că ne propunem ca dis de dimineață să pornim spre casă. Seara s-a finalizat cu pregătirile pentru drum.

Ziua 16 – Toledo

     Si această dimineață a început cu același ritual de pregătiri. La ora 10:30 Giulia, Vasile și Ionuț au ajung în camping, de unde am plecat toți 5 spre Toledo, un orășel din apropierea Madridului. În trecut, Toledo a fost capitala Spaniei. Drumul a părut foarte scurt deoarece am povestit mult. Ajungem în Toledo, unde ne plimbăm în orașul vechi, care este amplasat pe un deal. Un lucru care ni s-a părut foarte interesant a fost faptul că toată urcarea spre cetate puteai să o faci pe scări rulante. Când am ajuns în vârful dealului, înainte de a intra in cetate, ne-am întâlnit cu o statuie, adică un actor care făcea pe statuia. Atât de bine se integra costumația în peisaj, că eu nu am sesizat deloc că nu ar fi una reală, până când statuia mi-a vorbit în românește și mi-a zis să îmi fac o poză cu ea. A fost un gest drăguț, întotdeauna am admirat statuile oameni, dar niciodată nu m-am apropiat de ele.
Pentru următoarele ore ne-am plimbat printre străduțele acestui oraș medieval. A fost deosebit de frumos să vezi cum dintr-o cetate atât de veche, s-au păstrat atât de multe lucruri, dar mai ales faptul că cetatea în sine are viață, ea fiind locuită. Văzând această cetate, cât de bine este ea dotată: străzi, case de locuit, supermarketuri și alte cele, ne-am întrebat de ce Sighișoara, se laudă că este singura cetate locuită din Europa, mai ales în condițiile în care Toledo este o cetate mult mai mare, mult mai bine întreținută și mult mai plină de viață.Următoatea jumătate de zi am vizitat tot ce se putea, și ne-am și spălat ochii de la niște suveniruri, de unde am achiziționat o bucată de faianță cu Don Quijote. Bineînțeles că mirosul dulciurilor din multele patiserii de la parterul clădirilor, nu mi-au dat pace, așa că am mâncat ceva ce mi se părea mie mai interesant, dar nu aș putea să vă spun exact ce și cum, dar a fost delicios.

      Spre final, după ce am văzut o expoziție temporară de ceva armament, ne-am îndreptat spre catedrală, pe are am vizitat-o. Și de această dată am rămas plăcut impresionați de ceea ce am văzut, și nu uităm să mulțumim că am ajuns și în această casa a lui Dumnezeu, de la o distanță atât de mare de țara noastră. Apoi ne-am mai plimbat pe străduțe, până am ajuns la un pod foarte mare, de unde am avut o priveliște panoramică asupra orașului. Este foarte cald afară, iar plimbarea este destul de obositoarea, mai ales pentru mine, care încă nu sunt perfect recuperată.

     La ieșirea din oraș, ne decidem să mergem să mâncăm la McDonalds. Spre seară am ajung în Aranjuez, orășel pe care încă nu am apucat să îl vedem. Din acest motiv, ne-am dus la o plimare pe înserate. A fost foarte frumos. Ne-a plăcut mult palatul din centru, al căruie exterioe ne-a impresionat, dar mai ales curtea și grădinile din jurul lui. Aici am stat puțin și am contemplat asupra a ceea ce vedem, și ne-am închipuit cum erau vremurile în care palatul era locuit de domnițe și cavaleri. A fost frumos, și ne-a impresionat faptul că un număr mare de oameni erau la ora aceea afară, printre care și mulți pensionari, unii din ei însoțiți de căței.
Apoi ne-am îndreptat spre camping, unde ne-am petrecut restul serii gătind și plănuind ziua de mâine, care înseamnă: Madrid.

Ziua 15 – Aranjuez

Ne trezim repede, deși piața care urmează a fi, nu este nici foarte zgomotoasă, nici foarte aglomerată. Eu mă simt destul de rău, colecistul o ia razna și îmi dă multă bătaie de cap. Mergem împreună cu Giulia la camping, unde facem check-in-ul, iar apoi ne instalăm ruloțica. Mai apoi ne întoarcem din nou în oraș, unde stăm la povești și cu ceilalți membri ai familiei: mama, Ionuț și Vasi. Sunt persoane extraordinar de amabile, prieteni vechi mutati de 4-5 ani departe de tara, realizati in Spania care ne-au primit cu mult drag. Împărtășim din experiența noastră de drum, iar ei ne povestesc viața lor din Spania.

Este o dimineață foarte frumoasă, iar pe noi ne ajută mult că povestim despre viața din Spania cu niște români, căci până acum, ca simpli turiști, avea impresia că nu vedem viața locală adevărată. Astfel perspectiva e una destul de relevanta pe care o primim pentru ca ei sunt ancorati in viata de zi cu zi de aici, dar cunosc si realitatea din Romania. Un lucru pe care l-am mai remarcat este faptul ca televizorul merge pe posturi romanesti.

După câteva ore mai târziu, ne hotărâm să vizităm piața, așa că Ionuț ne însoțește. Totul este o mare chinezărie, lucrurile din piață ne atrag privirile, dar nu ne încântă calitatea deloc, așa că nu ne cumpărăm nimic. Ne îndreptăm spre camping. Din păcate mă simt din ce în ce mai rău, așa că zac cam toată ziua precum o legumă stricată. Dorm o mare parte din zi, perioadă în care Adi se bucură de calculator și de internet. Spre seara mă trezesc și avem o tentativă de a merge la piscină, dar cum apa este rece, soarele se cam duce și el, ne retragem la rulot, unde jucăm șah. Evident pe la jumătatea jocului eu încep să mă plictisesc, rămân fără ceva pioni, și nu mai îmi place. Jocul de sah pare frumos dar ma plictisesc in momentul in care se ajunge la luatul de pise, poate o data am sa ajung sa apreciez si partea asta a jocului. Consider ca e o parte violent a jocului, Adi insista ca estenta jocului consta in apararea propriului rege sau punerea in mat a adversarului.

Așa că ne gătim ceva și ne punem la somn. Eu mă simt în continuare rău, așa că mă bucur să adorm. Adi mai stă pe net și apoi adoarme și el…

Ziua 14 – Drumul spre Madrid

      De dimineață ne trezim fără  cocoș, sau poate ne-am obișnuit deja cu el și nu îl mai auzim. Astăzi ne-am propus ca înainte să pornim spre Madrid să facem curățenie lună și bec. Zis și făcut, într-un spațiu așa de mic nu e deloc greu de realizat asta. O lungim până pe la amiază, ne și gătim ceva de prânz, după care plecăm. Adi știa că până la Madrid sunt aproximativ 400 km, adică o distanță nu chiar greu de atins. Totuși, Grigore ne spune că sunt aproape 700km. La cifra asta deja, nu mai stau chiar așa de liniștită. Este târziu, adică aproape or 15, iar cu rulota după noi, nu prindem nu știu ce viteză, așa că sunt șanse foarte mari ca pe când ajungem în Madrid să nu ne mai primească în camping. Din acest motiv sun la ei, să îi anunț că venim și că ajungem mai târziu. Din păcate doamna de la recepție îmi spune că dacă nu ajungem până la miezul nopții, nu ne va mai primii. Încercăm cum putem, să ajungem înainte de miezul nopții.

      Am subestimat distanța și relieful Spaniei când ne-am gândit că ajungem la timp. Autostrada străbate Sierra de Madrid, care face parte din lanțul muntos El Sistema Central. Peisajul este extraordinar de frumos. Stând în dreapta tot drumul am avut timp să observ succesiunea formelor de relief și a vegetației. Când am intrat în Spania, dinspre Franța, am traversat munții Pirinei, pe care i-am admirat în toată splendoarea lor de pe autostradă.  În Barcelona climatul este de tip mediteraneean, iar vegetația este omonimă climatului, fiind predominată de stejar și de zona marquis. Pe măsură ce părăsim zona Barcelonei, ne îndreptăm spre Sistema Iberica, unde climatul este temperat continental, iar vegetația este mai săracă, unele zone fiind chiar semi-deșert. Totuși este un peisaj frumos, aparte, unde deși se vede foarte clar solul și lipsa de potențial, oamenii totușii dezvoltă aici o agricultură bazată mai mult pe mașinării. Sunt numeroase mașinăriile de irigat culturile. Totodată multe culturi sunt acoperite în întregim de plase, probabil împotriva prădătorilor.

Drmul este lung, dar totuși trece repede tot povestind și admirând frumusețile naturii. Lângă Madrid, în Aranjuez, Adi are niște prieteni, pe care îi contactăm. Ei ne sugerează campingul de aici, dar oricum, având în vedere ora târzie la care am ajuns, nu rezolvăm multe. Giulia ne ajută să găsim o parcare sigură în apropiere. După ce stăm la povești o perioadă, ne îndreptăm spre rulota din parcare. A doua zi, parcarea avea să se transforme într-o piață, așa că de dimineață trebuie să ne așteptăm la zgomot mare și aglomerație.

Ne-am culcat târziu, dar cu toate astea eu nu m-am putut odihni,  din cauza colecistului care nu-mi dă pace…

Ziua 13 – Barcelona day 3

Ziua 13 – Barcelona day 3 -22 septembrie

Astăzi ne-am trezi chiar cel mai târziu. Așa de târziu că nici nu am apucat să mâncăm. Deși, dacă nu am ar fi fost invazia, am fi reușit. Deci, ce s-a întâmplat: peste noapte au rămas vasele nespălate și orezul cu scoici a lui Adi. Se pare că această exotică mâncare au atras până și furnicuțele, care sunt într-un număr foarte mare. Așa că toată rulota este acum vizitată de micuțele noastre prietene. Adi se fofilează repede afară și rămân eu cu furnicile pe cap. Cum nu prea tolerez eu ușor animăluțele al căror număr de picioare este mai are de patru, încep ușor să mă hiperventilez, mă cuprinde așa o mică panică, deja mă vedeam toată plină de mii de piciorușe. Așa că încep să caut cu disperare soluția împotriva gândacilor, pe care nu ezit să o folosesc. Între timp se întoarce și Adi, care a spălat vasele, pline de altfel cu furnici. Pe când ajunge el, eu sunt mândră de faptul că furnicile au fost exterminate. Adi însă se uită cu tristețe la cimitirul creat…

Fugim spre autocar, iar 40 de minute mai târziu suntem din nou în Barcelona. Last day, așa că vizităm muzeul de știință. Cum pe mine m-a terminat psihic ultimul astfel de muzeu, cel al invențiilor, nu sunt foarte entuziasmată de acest muzeul al științei, dar totuși mergem pentru că știu că lui Adi îi va plăcea. Ajungem într-o zonă destul de îndepărtată de centru, dar totuși la fel de elegantă. Ajungem la muzeu, unde este destul de interesant de intrat. Încă de la recepție ne așteaptă la ghiseu Einstein, o statuie din ceară care imită atât de bine realitatea încât te aproprii cu pași mărunți. Intrarea în muzeu constă într-o coborâre pe scara istoriei. Coborâm la propriu o scară spiralată, care în mijlocul ei are un copac, cam ca al nostru doar că muuult mai mare. La etajul -5 ajungem în preistorie, unde salutăm frumos dinozaurii. Au așa o dantură frumoasă, un colțisor de-a lor este cât cel mai mare deget de-al meu. Nu facem poză cu Rex și plecăm mai departe, în ere mai apropiate de noi.

Următoarea încăpere pe care am vizitat-o a fost legată de fizică. Aici muzeul este de asemenea foarte frumos gândit, încât ne-a solicitat la maxim. Este desfapt un muzeu cu experimente. Adică este prezentată o anumită lege a fizicii și lângă este un dispozitiv care îți demonstrează experimental legea. În unele cazuri era suficient doar să apeși pe buton, în alte cazuri trebuia să ne folosim efectiv forța sau creativitatea pentru a se produce experimentul. A fost deosebit de frumos și amuzant pentru noi, chiar dacă erau legile de bază ale fizicii și nu ceva invenții cretine. Defapt pentru mine asta a fost de mii de ori mai frumos decât muzeul de invenții de ieri.Un lucru care pe mine m-a fascinat este că aveau un telescop prin care se vedeau live imagini de pe soare. A fost extraordinar de frumos. După fizică, ne-am mutat din nou în istorie, unde am văzut relicve. Foarte frumos aici este faptul că era câteva dispozitive care arătau cum se datează și cum arheologii au lucrat la descoperirea acestora. Apoi a urmat o parte de human body, unde erau expuse proiecții despre celule și în special neuroni. În niște sticluțe cu formol era prezentată evoluția creierului.Impresionant a fost faptul că aici exista și microscop la care vedeai live celule vii. Într-o altă sală am intrat în lumea plantelor. Există sute de eprubete care conțin semințe din fiecare soi de plantă. Într-o altă sala erau expuse pietre, lângă care erau atașate lupe, cu ajutorul cărora puteai să vezi textura. Pentru geologie a fost dedicat un întreg etaj din muzeu. Tot la etaj găsim și partea de reciclare, unde sunt foarte multe experimente care te învață cum să reciclezi, dar mai ales îți explică de ce este important să reciclezi.

Un element care pe amândoi ne-a impresionat a fost acvariul. La subsolul clădirii este un acvariu foarte mare, care conține pești de toate dimensiunile, de la cei mai mici, la cei mai mari. Acvariul are și multe plante și alge, iar deaupra lui stau rățuște care spe spală, dar și alte păsări. Pășim pe sub acvariu, de unde vedem imagini în toate direcțiile și salutăm peștișorii și șerpii. După ce ieșim de sub acvariu ajungem deasupra acvariului, unde este o adevărată grădină amazoniană. A fost atât de frumos să ne plimbăm printr-o floră și faună amazoniană, și chiar o căldură amazoniană. Din câteva în câteva minute, ploua, simulând cât de poate de bine clima de la Amazon. Cel mai drăguț lucru din plimbarea prin grădină a fost faptul că suntem efectiv în mijlocul naturii, adică nu ne plimbăm pe o zonă cimentată și îngădită, ci pe o potecă de pământ cu iarbă. Animalele nu sunt captive între garduri de sârmă, ci se plimbă printre picioarele tale, și ești nevoit fie să le lași să treacă, fie să stai nemișcat ca nu cumva să se sperie de tine… nu de alta da nu prea știm cum vor reacționa și cum suntem în casa lor, mai bine jucăm după regulile lor, decât să facem cunoștință cu ceva pasăre furioasă. Noroc totuși că pitonul și crocodilul, sunt în spatele unor geamuri. La fel și termitele, care sunt într-un acvariu unde au cam devorat copăcelul pe care îl aveau la dispoziție. Pe lângă termite este prezentat și un acvariu cu furnicuțe, care defapt este o secțiune printr-un mușuroi, noi având astfel posibilitatea să privim cum își duc viața simpaticele cu multe picioare. Acest mușuroi avea etichete prin care ni se explica unde este bucătăria furnicilor, unde este creșa, unde este cimitirul și unde este spațiul de lucru. A fost fascinant să privim această lume.

La celelalte etaje, de la -3 la 0, muzeul este defapt o zonă cu clase și cu amfiteatre dedicate congreselor și nu numai.

După acest muzeu frumos, am pornit spre centru, pe jos, fără vreo direcție foarte clară. Am vizitat astfel și alte zone a Barcelonei, unde am fost mai aproape de viața reală a orașului.

Am ajuns din nou pe La Rambla, unde am intrat din nou în piață pentru a ne cumpăra cumpăra fresh-uri, fructe și ceva chestii făcut din pește. De aici am plecat în Placa Catalunya, unde am făcut popas să mâncăm. Aici am descoperit numeroși porumbei, pe care i-am hrănit și care au fost deosebit de drăguți. La inceput s-au apropiat timizi, iar mai pe urmă s-au urcat pe mine, și au mâncat direct de la mine din mână. A fost un moment foarte plăcut, m-am bucurat așa de mult de porumbei…

De aici am vizitat Arcul de Triumf și Parc de la Ciutadella. Aici am pierdut multă vreme, adică am stat să ne relaxăm , căci mai aveam cam 3 ore până pleca autobuzul. A meritat să intrăm în parc, căci este foarte frumos. Există un mamut de ciment foarte simpatic, un lac cu bărcuțe și scenă, o fântână arteziană imensă și multe poteci.

Intreg parcul este amenajat de festival, și este foarte plin de tineri. La ieșire este amenajat un spațiu unde câțiva muzicieni repetă. Chiar când am ajuns noi repetau o piesă pe care zile mai târziu încă o fredonez, atât de frumoasă a fost. Ne bucurăm de seara din parc, dar trebuie să ne îndreptăm spre autocar. 40 de minute mai târziu ajungem în camping. Adi se așează în fața calculatorului, iar eu mă pun să dorm.

Mâine ne așteaptă drumul spre Madrid…

Ziua 12 – Barcelona inca o zi

Ferma de lângă noi dă iarăși deșteptarea. Pe mine cocoșul mă disperă. Nu tace nicicum. Tare mi-aș dori o supă pe spinarea lui.. Adi doarme dus… cum nu pot dormi, mă apuc de pregătiri pentru ziua de azi. Târziu, se trezește și Adi. Mâncăm pe fugă ceva și alergăm să nu pierdem autobusul. Este foarte important să nu întâârziem, pentru că autobuzul este oferit de camping și nu așteaptă după întârziați ca noi.

Cu toate că abia ne-am trezit, se simte deja oboseala acumulată în ultimele zile. Pornim totuși cu mult entuziasm spre autocar.

Itinerarul de astăzi este ușor mai enigmatic, adică nu știm exact ce vom face. Ne vom decide la momentul potrivit. Autocarul ne lasă în centru, iar de aici alegem să mergem pe jos pe La Rambla. La Rambla este o pietonală lungă, plină de magazine și clădiri cu o arhitectură frumoasă. Ne spălăm ochii printre tarabele pline de suveniruri și alte cele. Admirăm actorii de aici, care au diverse constumații și o creativitate de admirat. Pe la jumătatea străzii, se află piața, despre care am citit în ghid, că merită măcar să o vizităm. Deși este foarte aglomerat, intrăm cât să aruncăm o privire. Evident că privirea s-a transformat în plimbare și cumpărături. Piața este una dintre cele mai bine dotate, aranjate, aș putea să spun chiar elegante piețe pe care le-am văzut. Ai efectiv impresia că te plimbi printre tarabe cu exponate, care mai de care mai frumoase și mai bine prezentate.  Este o adevărat plăcere să te plimbi să vezi ce și cum este expus. Încă de la intrare ne atrag privirile niște pahare colorate cu fresh-uri. Ne cumpărăm fiecare câte un asemenea suculeț, care este nelipsit din mâinile tuturor celor care trec pragul pieții. Sunt foarte bune sucurile, sunt chiar fructe stoarse. Probabil sunt făcute din fructele foarte copate cale nu se mai pot vinde ca atare, așa că le transformă în suc. Tot aici se vând și casolete cu fructe tăiate cubulețe. Este o idee foarte bună, deoarece sunt atât de hrănitoare și de bine ambalate încât poți foarte ușor să le mănânci rapid și cu minimul de timp posibil. Tot din piață mai cumpărăm și o frigăruie cu ceva preparate din pește. Sunt desul de delicioase, dar cum mie nu prea îmi place peștele i le las lui Adi. După ce vizitm piața ne îndreptăm spre Statuia lui Columb. Este o statuie clădită cu ocazia întoarcerii lui Columb în Spania după ce descoperă America. Urcăm cu liftul până în vârful statuii. Este un spațiu foarte îngust, unde stăm puțin timp. Evident că statuia a fost clădită ca punct strategic, de unde aveau viziune asupra mării, și nu pentru turism cum este ea folosită astăzi.

După ce admirăm atât centru , cât și marea din statuie, coborâm în port, de unde luăm un vaporaș ca să ne plimbăm prin tot portul. Aici ne întâlnim cu două românce și facem un schimb de impresii. Plimbarea cu vaporeta a durat 35 de minute și a fost defapt un circuit al portului. Mare lucru nu prea am avea de zis despre port, este doar o zonă industrială, eventual ar merita zis de World Trade Center, care este o clădire modernă destul de drăguță. Tot în port este și Acvarium și Muzeul Maritim, pe care noi nu le-am vizitat. Am ales să vizităm Muzeul de Istorie al Catalaniei. A fost poate cea mai bună alegere de ce anume să vizităm. Eu rămân super impresionată de muzeu. Este forte bine gândit muzeul. Încă de la început, ești implicat în fiecare lucru pe care îl vezi. Este un muzeu foarte interactiv, adică, dacă în alte muzee lângă un bolovan expus este o plăcuță seacă cu informația brută, aici lângă un bolovan este un buton. Butonul are mai multe funcții: poate să pornească o proiecție de poze și explicații, poate să pornească o casetă audio cu explicație și muzică, poate să pornească un joc de luminii sau prezentări multimedia. Întreg muzeul este gândit în așa fel încât să te transpună în perioada pe care o vezi. În paleolitic te plimbi printre bolovani și statui din ceară care imită oamenii de atunci, în sine unele camere din muzeu sunt astfel decorate că ai impresia că ești într-o peșteră. Pe măsură ce urci pe scările istoriei, ajungi în evul mediu, unde decorul te face să te simți într-un castel sau într-o bazilică, mai apoi ajungi în modern unde sunt amenajate efectiv săli întregi care au diferite tematici. De exemplu una dintre săli este o piață publică din timpul războiului, unde statui din ceară ilustrează femei suferind, copii speriați și bărbați răniți. O altă sală arată rezboiul din deșert, care conține efectiv nisip, pietre, saci, sârmă ghimpată, un tun și puști. O altă sală este clădită imediat în vecinătatea celor de care am amintit anterior, și este făcută din sac de nisip suprapuși și pe ea scrie ‚Refuggio’. După ce intri în refugiu descoperi că este efectiv asemenea unui refugiu, unde merge o proiecție video cu poze, muzică și filmulețe. Te cutremuri de imaginile pe care le vezi și te bucuri că ești doar într-un muzeu. După ce am părăsit refugiul am mai văzut câteva camere care ilustrau sfârșitul războiului și apoi am ajuns într- zonă care ne aduce mai spre contemporan. Camere întregi ilustrează viața oamenilor. Adică sunt amenajate efectiv bucătării, cu aragaz, oale, tacâmuri tot ce trebuie într-o bucătărie. O altă sală este amenajată efectiv sub forma unei săli de clasă. Aici pe băncuțe găsim iarași butoane, pe care dacă la apeși începe o casetă pe care se aud numeroși copii care salută foarte politic și relativ militărește. Apoi începe să decurgă lecția: învățătoarea le face prezentă, verifică tema și trec la un subiect nou, care implică și politica, evident. Mă rog, tot muzeul este foarte orientat spre vizitator pe care îl implică la maxim în ceea ce vede. Fiecare exponat are măcar un buton lângă el pe care trebuie să îl apeși. Sunt multe exponate pe care nu le vezi decât dacă apeși pe buton, apoi începe un joc de lumini, care luminează selectiv părți din exponat despre care fie găsești lângă povestea, fie o poți asculta. Este cel mai frumos muzeu pe care l-am vizitat până acum. Oamenii aștia au știut să tranforme un bolovan, inițial fără de importanță pentru un vizitator necunoscător ca mine, într-o experiență extraordinară, de unde am plecat nu numai cu amintiri foarte frumoase ci și cu multe multe informații.

După muzeu ne-am cam rătăcit pe niște străduțe din La Ribera, un cartier foarte simpatic, cu clădiri foarte frumoase, și care este pătrățos aranjat. Străzile sunt majoritatea pietonale, și la ora aceasta a după-amiezii sunt pline de copii care se joacă, de pensionari care fie stau la povești, fie se joacă ceva joc cu bile. Este frumos, este liniște spre deosebire de centrul foarte agitat. Ne bucurăm de rătăcirea noastră, deoarece este practic o plimbare prin atmosferă cotidiană a Barcelonei și nu ceva artificial creat pentru turiști.

În cele din urmă ajungem la Catedrala din Barcelona, un alt important obiectiv. Este un dom, puțin mai mic ca dimensiune decât cel din Milano, dar este foare frumos. NE odihnim un pic în Placa del Catedral, apoi plecăm spre un alt muzeu, și anume Muzeul de Istorie al Barcelonei.

Din nou intrăm într-un muzeul despre care numai laude am de spus. Muzeu în sine este clădit deasupra ununor ruine. Adică s-au folosit de ruinele romane pentru a construi o clădire cu o arhitectură foarte frumoasă. La etaj sunt adăpostite obiecte din vremea romanilor, iar subsolul este practic o plimbare prin ruine. Este defapt ruina unui mic orășel roman, care conținea case de locuit, băi romane, bucătării de curățat de pește, pivnițe pentru prelucrarea vinului, o biserică și o piață. Este ceva extraordinar cum au reușit să valorifice aceste ruine, și cu reușesc din nou printr-o simplă plimbare să te transpună în viața romanilor. Este de admirat că ruinele nu au fost afectate de clădirea înălțată deasupra lor, clădire care este foarte mare ca dimensiune. Din nou jocul de lumini și muzica fac un adevărat spectacol roman. Și de aici plecăm foarte impresionați.

Ne pierdem privirile din nou prin piețele din Barcelona, unde pregătește de un festival. Ascultăm muzicieni care fac repetiții. Plimbarea noastă este întreruptă de un muzeu care îi atrage atenția lui Adi, este un muzeu al invențiilor, unde oameni cu idei (ca să nu le zic idioți) au inventat t felul de idioțenii. Și cred că idioțenii este puțin spus. Este probabil cel mai tâmpit muzeu pe care puteam să dăm banii: este o adunătură de invenții cretine, a cărei suma după mine este și mai cretină. După Adi este lăudabil faptul că mai multe idei trăznite ale unor tineri au reușit să fie adunate la un loc și să le materializeze în acest muzeu, care chiar dacă multe dintre lucrurile expuse sunt la mișto, au și anumite programe educative, care se adresează copiilor, mai ales pentru a-i ajuta să gândească out of the box, să fie creativi. La faza asta sunt de acord cu Adi, doar că pe mine mă intrigă faptul că această creativate nu se transformă în ceva util, ci într-o semi-cretinătate de obiect creat la mișto. În fine, părerile noastre diferă total, dar ne distrăm bine de unele idioțenii expuse. Dintre obiectele expuse amintim: dispozitiv care transformă un ou fiert într-un cub, perna de reținut beșini, pernă telecomandă, dispozitiv care se aplică pe capacul unei sticle și astfel devine sticla un trepied, pernuța pe care se poate scrie cu pixul și apoi se șterge, o mânecă pe care se pun cleme, saltea puzzle și multe altele.

După această vizită am simțit că ne-a picat glicemia, așa că ne-am luat din piață bucăți de cocos și fructe la casolete. Apoi ne-am indreptat spre autocar. După ce am ajuns în camping am făcut o reaprovizionare, care din păcate pentru nasul meu s-a finalizat cu fructe de mare și gătitul lui Adi. A găstit ceva semi preparat pe bază de orez. Mirosul pe mine mă termină, mie se face rău, așa că deschiem toate geamurile posibile. Dacă de la miros îmi era așa de rău, să vedeți ce rău mi s-a făcut când am vazut produsul final: un amestec de orez, cu legume, pește și scoici. Toate au fost bine, până când am văzut scoicile.Adică na, cam semănau cu cele pe care le-am cules de pe plajă. Adi face mișto de mine, că după ce mănâncă mi le dă la colecție și pe cele din orezul lui. Foarte scârbos, dar pentru Adi deosebit de delicios.

După această mică fază culinară a lui Adi ne odihnim, căci mâine este ultima zi de vizită în Barcelona.

Asta mańana!