Ziua 4 – Lacul Maggione – Camping Isolino 13 septembrie

Mă trezesc din nou foarte devreme, adică ora 7, tot datorită uroteliului meu care este foarte destins. Începe să mă enerveze. Adi face mişto că ar putea să işi seteze ceasul după mine. După ce ne-am băut cafeaua am pornit spre Milano. Avem aproximativ 100 de km până la destinaţie. Introduc adresa campingului de lângă Milano și sesizăm că destinația noastră tocmai s-a îndepărtat cu aproximativ 100 km. Ne liniștim, și ne tot spunem că va fi frumos la campingul Isolino, pentru că suntem pe malul Lacului Maggione, unul dintre cele 4 mari lacuri din jurul orașului Milano. În scurt timp peisajul de pe autostradă începe să devină din ce în ce mai captivant. În fața noastră răsar timizi din ceață primele vârfuri ale Alpilor. Afară sunt peste 30 de grade, iar munții din fața noastră ne privesc apăsați de plapuma groasă de zăpadă. Nu ne mai putem sătura de priveliștea absolut mirifică, feerică. Pe măsură ce ne apropiem de lac, ne apropiem și de Alpi. Suntem la puțini km distanță de Elveția. Ajungem în Verbania, orășelul în care vrem să campăm. Ne învârtim un pic și ajungem în camping. Încă de la intrare pășim într-un camping elegant, cu multe utilități. Ca dimensiune este ca un mic sătuc, care în centu are supermarket, sală de fitness, piscine, plajă, sală de jocuri, magazine de haine, gelaterie și multe alte spații destinate pierderii de vreme. Ne îndreptăm spre check in. Aici primim toate informațiile necesare și o hartă pentru a ne alege un loc pentru rulotă. După o scurtă plimbare, cineva care sesizează cât suntem de pierduți, ne întreabă într-o germană scâlcită, dacă nu dorim să campăm lângă ei, că este un spațiu liber. Este un bătrânel cu barbă albă, deosebit de simpatic. Parcă mașina și rulota în spațiul 207. Apoi începem treptat să despachetăm. Între timp tot povestim cu neamțul care ne dă sfaturi foarte bune în ceea ce privește utilizarea rulotei și mai ales idei de ergonomic și economic. Ne împrietenim cu vecinii noști deosebit de amabili. Apoi ne pregătim de prânz. Este prima zi în care ne gătim ciorbă în rulotă. Am făcut rapid o supă de legume, cu legumele din grădina mamei. Ne simțim extraordinari de mândri de recolta mamei și le povestim și nemților ce grădină are mama la țară. Ciorba iese delicioasă. După o scurtă relaxare, mergem pe plajă. Facem o baie în apa aproape rece a lacului Maggione și stăm puțin la soare. Ne simțim extraodinar, este o atmosferă atât de caldă, calmă, parcă am fi pe o insulă semi-pustie. Încet ne pregătim de cină. Curățăm din nou legume, le spălăm, le tăiem și le punem în oală. Ne pregătim de o seară românească. Sau cel puțin avem o tentativă de a face ceva românesc ca să servim pe bunii noștri  vecini și prieteni: nemții. Gătim tocăniță de cartofi cu cărnăciori și fășii de slănină. Ca aperitiv servim palincă. Momentan suntem în proces de gătit. Apoi ne-am alăturat vecinilor noștri, bătrâneii nemți, cum are am stat la un pahar de vorbe câteva ore. Am atins diverse subiecte: școală, politică, Ceaușescu și multe altele. În cele din urmă ne-am retras la o plimbare romantică pe plaja din apropiere, apoi am dat stingerea. Noapte bună!  

This entry was posted on Thursday, September 15th, 2011 at 5:08 pm and is filed under Luna de miere, Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply