Ziua 16 – Toledo

     Si această dimineață a început cu același ritual de pregătiri. La ora 10:30 Giulia, Vasile și Ionuț au ajung în camping, de unde am plecat toți 5 spre Toledo, un orășel din apropierea Madridului. În trecut, Toledo a fost capitala Spaniei. Drumul a părut foarte scurt deoarece am povestit mult. Ajungem în Toledo, unde ne plimbăm în orașul vechi, care este amplasat pe un deal. Un lucru care ni s-a părut foarte interesant a fost faptul că toată urcarea spre cetate puteai să o faci pe scări rulante. Când am ajuns în vârful dealului, înainte de a intra in cetate, ne-am întâlnit cu o statuie, adică un actor care făcea pe statuia. Atât de bine se integra costumația în peisaj, că eu nu am sesizat deloc că nu ar fi una reală, până când statuia mi-a vorbit în românește și mi-a zis să îmi fac o poză cu ea. A fost un gest drăguț, întotdeauna am admirat statuile oameni, dar niciodată nu m-am apropiat de ele.
Pentru următoarele ore ne-am plimbat printre străduțele acestui oraș medieval. A fost deosebit de frumos să vezi cum dintr-o cetate atât de veche, s-au păstrat atât de multe lucruri, dar mai ales faptul că cetatea în sine are viață, ea fiind locuită. Văzând această cetate, cât de bine este ea dotată: străzi, case de locuit, supermarketuri și alte cele, ne-am întrebat de ce Sighișoara, se laudă că este singura cetate locuită din Europa, mai ales în condițiile în care Toledo este o cetate mult mai mare, mult mai bine întreținută și mult mai plină de viață.Următoatea jumătate de zi am vizitat tot ce se putea, și ne-am și spălat ochii de la niște suveniruri, de unde am achiziționat o bucată de faianță cu Don Quijote. Bineînțeles că mirosul dulciurilor din multele patiserii de la parterul clădirilor, nu mi-au dat pace, așa că am mâncat ceva ce mi se părea mie mai interesant, dar nu aș putea să vă spun exact ce și cum, dar a fost delicios.

      Spre final, după ce am văzut o expoziție temporară de ceva armament, ne-am îndreptat spre catedrală, pe are am vizitat-o. Și de această dată am rămas plăcut impresionați de ceea ce am văzut, și nu uităm să mulțumim că am ajuns și în această casa a lui Dumnezeu, de la o distanță atât de mare de țara noastră. Apoi ne-am mai plimbat pe străduțe, până am ajuns la un pod foarte mare, de unde am avut o priveliște panoramică asupra orașului. Este foarte cald afară, iar plimbarea este destul de obositoarea, mai ales pentru mine, care încă nu sunt perfect recuperată.

     La ieșirea din oraș, ne decidem să mergem să mâncăm la McDonalds. Spre seară am ajung în Aranjuez, orășel pe care încă nu am apucat să îl vedem. Din acest motiv, ne-am dus la o plimare pe înserate. A fost foarte frumos. Ne-a plăcut mult palatul din centru, al căruie exterioe ne-a impresionat, dar mai ales curtea și grădinile din jurul lui. Aici am stat puțin și am contemplat asupra a ceea ce vedem, și ne-am închipuit cum erau vremurile în care palatul era locuit de domnițe și cavaleri. A fost frumos, și ne-a impresionat faptul că un număr mare de oameni erau la ora aceea afară, printre care și mulți pensionari, unii din ei însoțiți de căței.
Apoi ne-am îndreptat spre camping, unde ne-am petrecut restul serii gătind și plănuind ziua de mâine, care înseamnă: Madrid.

This entry was posted on Thursday, September 29th, 2011 at 11:32 pm and is filed under Luna de miere, Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply